>
Umbra in lumina

Umbră în lumină.[8]

09:00 Raisa
Înainte de a scrie acest capitol vă urez tuturor un an nou fericit,plin de împliniri şi iubire din partea celor dragi!:)


                    Capitolul 8:Cheia
Eram confuză,deşi ştiam cine e alesul,pe cine iubeam.Mereu am ştiut,iar acum mai mult ca niciodată aveam şansa să i-o dovedesc.Am fugit repede după Robert,şi am strigat cu toată puterea mea:
  -Robert,opreşte-te!
 S-a întors brusc cu o privire mirată,am fugit repede la el şi l-am strâns în braţe.
  -Robert,Robert eu pe tine te plac.Nu am mai plăcut niciodată pe nimeni aşa,nu pot sta cu gândul că am să te pierd.Încă de când erai împreună cu Elisa te-am..
  -Sarah,şi la mine e la fel.
  Şi m-a sărutat.Pentru prima dată aveam senazaţia că plutesc.Mă simţeam al naibii de bine!
  -Şi cu Dan?Cu Dan cum rămâne?am întrebat eu dintr-o dată.
  -Îi vei spune lui Dan că totul a fost o greşeală,dar spunei-o frumos..e un băiat foarte sensibil.
  Am pornit spre a-l căuta pe Dan,şi a-i spune că totul a fost o iluzie,o greşeală.Michelle stătea în uşa clasei,tristă cu ochii plecaţi în pământ.
  -Hey,Sarah.Nu şti unde e Dan?N-a apărut încă..
  -N-a apărut?Eu trebuie să dau de el neapărat.Haide cu mine,îl vom căuta acasă.
  Am luat-o pe Michelle de mână şi ne-am îndreptat spre blocurile unde locuia Dan.Am aflat de la vecinii lui că nu era nimeni la ei acasă.Unde e Dan?Nici la magazine nu era,l-am căutat în aproape tot oaşul..până şi la trambulina de skateri.În cele din urmă am lăsat-o baltă.
   După 20 de minute am primit un telefon tare ciudat.Nu aveam nici numărul în telefon.Era o voce răguşită de femeie.
  -Sarah Brandom e la telefon?
  -Da,eu sunt.Vă pot ajuta..
  -Perfect!Noi suntem părinţii Elisei.Vrem să îţi dăm cheia de la casă.Noi ne mutăm,probabil poţi să o foloseşti cu un anumit scop.
  AM luat-o repede pe Michelle.Deşi mi se părea ciudată toată treaba asta,noi am fugit repede către casă.Întradevăr,sub prag era cheia.Am rămas câteva secunde uitându-mă la ea,apoi am intrat.Casa era goală,pustie.Vroiam să intru în beci,deoarce Elisa nu mă ducea acolo niciodată.Intrând în beci am văzut o grămadă de cărţi vechi.Căutând  printre ele am dat de un jurnal.Avea o etichetă mare pe care scria ,,Elisa-Jurnal postmortem.Pentru Sarah".Vroiam să-l deschid,dar,dintr-o dată în uşa beciului apare Maya.Nu ştiam ce caută aici..nu ştiam nimic.
  -SARAH!!!Am vorbit cu Dan.Vrea să te vadă..repede!
  -Maya?Ce cauţi aici?Unde e Dan?
  -Şi de ce tocmai tu ai vorbit cu el?a  continunat nedumerită Michelle.
 Pe faţa lui Michelle se citea invidia.A ieşit repede din beci,şi a fugit afară,în zăpadă.Plângea..pentru ca ea il iubea pe Dan.Nimeni nu ştia asta,dar se vedea..Michelle era o fată care suferea prea mult.Oare iubirea ei adevărată a dispărut definitiv?
    
>
Endless Hope One Life

Hero.

15:43 Raisa
Stau şi privesc,privesc cum lumea se scufundă în propiul ocean de lacrimi,cum toţi se împing unul pe altul pentru a ieşi la suprafaţă,şi încă nu înteleg..de ce?Cu un creion de amintiri toată lumea îşi desenează propiul viitor,iar prezentul şi-l conturează cu iluzii,nimeni nu mai ştie nimic,iar nimicul a devenit un nimeni.Palmele noastre ating doar banii,iar gândurile curate se prăfuiesc şi ele,rămânând închise şi contemplate după bunul nostru plac.
  Imaginea unei lumi puţin perfecte numai există..ci doar nişte iluzii care le poţi găsi numai în străfundurile minţii,căutând prin nenumărate întrebări fără răspuns.Singurii noştrii eroi,cei care încă mai  pot spera într-un adevăr cioplit în inimă,sunt propiile noastre persoane,singurele pe care noi le mai putem conduce.Mulţi vor să fie diferiţi,dar nu obţin altceva decât o banală dezamăgire într-un coş de funingine,ceea ce noi am construit atâţia ani.Trăim într-o cutie sigilată de către noi înşine,căutăm oare scăparea sau vom rămâne închişi pe veci în acea cutie unde minciuna este o calitate?
  Fiecare avem propiul nostru erou,noi înşine,dar îl putem scoate la suprafaţă doar gândindu-ne că doar o viaţă avem,acea viaţă care nu ştim niciodată când ne este luată,de ce să nu facem ceva mai bun din ea?Mereu am sperat că,poate într-o bună zi,ceea ce ne-a fost luat să revină singur înapoi.Oare,câţi dintre noi avem propiul nostru erou?
>
Umbra in lumina

Umbră îm lumină.[7]

10:00 Raisa
            Capirolul 7:Cine e alesul? 
M-am smucit repede din braţele lui Dan şi am luat-o la fugă după Michelle şi Robert.Era inutil să mă sărut cu Dan,deoarece îl iubeam aşa de mult pe Robert!Michelle îmi era cea mai bună prietenă,nu puteam să-i fac asta!Doar o trădătoare ar face-o..iar eu..nu sunt aşa ceva.În celălalt capăt al coridorului Michelle şi Robert vorbeau destul de aprins:
  -Ţi-am spus Michelle,ţi-am spus..Dan nu e de tine.
  -Robert,Dan şi Sarah nu ar face aşa ceva!
  -Michelle,uneori eşti prea bună.Nu mai vreau s-o văd pe Sarah niciodată..nici măcar în clasă.O URĂSC!Ba nu..nu o urăsc.
 Am fugit,şi i-am prins din urmă.Michelle a fugit la mine,iar Robert s-a întors şi a plecat,cu un pas încet.Umerii îi tremurau,iar mie îmi bătea inima atât de rapid,încat nu-i puteam număra bătăile.
  -Sarah..ce s-a întâmplat?Îl placi pe Dan?Trebuia să o spui de la început..atunci nu mă mai chinuiam cu el..şti..
  -Robert!!!Opreşte-te!Nu pleca..te implor.Am să-ţi spun ceva.
  -Ce e,Sarah.Ce vrei să-mi mai spui acum?
  -Între mine şi Dan nu s-a întâmplat absolut nimic,nu pe el îl iubesc..nu..
  -Haide cu mine până afară,şi eu am să-ţi spun ceva.Michelle ne poţi lăsa singuri un moment?
  M-a prins de mână cu o brutalitate de neînchipuit.Mă durea mâna,dar nu puteam să scot o vorbă,era atât de caldă.
  -Sarah,nu  suport să te văd în braţele ăluia.Şti..eu m-am îndrăgostit de tine.Şi nu pot să văd asta.Dacă vrei să nu mă mai vezi niciodată,spunemi-o!Dar  te rog.fă o decizie corectă!
     M-a luat în braţe s-a întors, şi..a plecat.Acum eu trebuia să aleg.Eram pusă între ciocan şi nicovală.Robert,cel mai popular băiat din şcoală sau Dan un skater simplu,dar foarte drăguţ?Pe cine plăceam cu adevărat?
>
Soul

Monolog.

13:21 Raisa
Fetiţo,ce şti tu oare?Ai trecut prin viaţa asta ca un fum,risipindu-te acum..ai terminat,nu?Şti ce sunt prietenii adevăraţi?Oare chiar şti?Ai mulţi prieteni,dar cei mai apropiaţi sunt şi cei mai mari duşmani, cei mai aprigi.Şi te doare sufletul când vezi,când vezi că lumea în care te-ai născut,în care trăieşti nu face altceva decât să urască.Nici tu nu mai şti ce e bine şi ce e rău,cum se sărbătoreşte Crăciunul cu adevărat,care sunt păcate şi care sunt fapte bune.Trăieşti într-o lume neutră,o combinaţie dintre bine şi rău.Până şi balanţa vieţii îşi inversează trăsăturile morale.
   Vezi multă lume care trece pe lângă tine,şi totuşi te simţi diferită.Te simţi cea mai rea deşi tu eşti cea mai bună.Te ajută oare să crezi că poate mâine va fi mai bine,să crezi într-o speranţă iluzorie,o iluzie care există doar undeva în mintea ta?Nu..probabil că nu întelegi,eşti prea ocupată de a observa restul lumii,de a te pregăti,de a gândi mai limpede.Şi totuşi,mâine poate nu va mai veni şi pentru tine.
   Nu rata clipele pe care încă nu le-ai petrecut,şi nu lăsa pe mâine ce totuşi poţi face astăzi.Viaţa vine şi pleacă,dar sufletul tău rămâne,undeva..departe.
>
Umbra in lumina

Umbră în lumină.[6]

09:00 Raisa
 Înainte să încep acest capitol,aş vrea să vă urez tuturor SĂRBĂTORI FERICITE,multă pace în suflet şi un Crăciun cât mai frumos alături de cei dragi!:)


                         Capitolul 6:Un nou început
 Au trecut 2 săptămâni de la moartea Elisei,iar eu eram parcă mai liniştită.Nu prea luam în serios acea scrisoare,gândul meu de răzbunare dispăruse,acum vroiam să încep o viaţă nouă,şi să uit de Elisa.În acele două săptămâni,m-am apopiat foarte mult de Michelle,şi..începusem să mă îndrăgostesc de Robert.Toţi aveau grijă de mine,dar prin egoismul meu nu-i lăsam să se apropie.Eu cu Michelle eram acum foarte apropiate,dar nu puteam avea încredere deplină într-o fată pe care Elisa o detesta în adevăratul sens al cuvântului.
  În timp ce mergeam la şcoală,am văzut-o pe Michelle plângând în faţa laculuii.M-am apropiat de ea,şi am întrebat-o în şoaptă:
  -Michelle,draga mea ai păţit ceva?
  -Sarah,nici nu poţi să crezi..am..
  -Ai..?
  -M-am certat cu Dan!A spus că mă urăşte şi că nu mai vrea să mă vadă niciodată!Că mă detestă..
  -Stai..stai puţin.Întâi linişteştete.O să mergem,o să vorbim cu Dan şi o să rezolvăm problema,vei vedea.
  -Eu nu vin..nu vreau să-l mai văd.
 Mi-am luat geanta şi am plecat.M-am grăbit să ajung cât mai repede ca să-l pot prinde pe Dan la şcoală.Era pe coridor,şi se uita în gol.
  -Dan,uite ce e..ştiu că tu şi Michelle aţi fost foarte apropiaţi,şi de asta..
  -Sarah,vreau să-ţi spun ceva..te iubesc!
  -Poftim???
 În acel moment Dan s-a repezit şi m-a sărutat.Eu mă smuceam,dar era inutil.Imediat,Robert şi Michelle au apărut după colţ,ne-au văzut după care au ieşit repede.Oare i-am pierdut pentru totdeauna?

>
Leapsa

Leapşaa.

14:39 Raisa
 Am primit o nouă leapşă,de data aceasta de la Kyky.Mulţumesc mult Kyky:).
1.Un banc despre Moş Crăciun.
 Nu prea mă pricep la bancuri.:))


2.Să spunem că ţi se îndeplinesc trei dorinţe în ziua de Crăciun.Ce dorinţe ai vrea să-ţi fie îndeplinite?
Singura dorinţă pe care o am este să fiu fericită.:)


3.Ce cadouri ai vrea să primeşti?
În primul rând nişte cizme pentru că bocancii pe care îi am sunt vai de steaua lor.Aş mai vrea o tabletă PC sau Samsung:)).E visul meu de un an jumate.Şi aş mai vrea un căţel,pe care îs sigură că nu le-aş da voie părinţilor să-l ia.


4.Poţi să alegi să ţi se facă un cadou de la o persoană iubită,dar nimic material?
O vorbă bună,o laudă etc.Sunt moartă după aceste laude,dar care desigur,sunt spuse din inimă.


5.Mai crezi în Moş Crăciun?
Din păcate..nu.Păcat,deoarece nu mai e acelaşi lucru când nu primeşti cadoul sub brad.:(


6.Ai făcut vreodată îngeri de zăpadă?
Desigur,şi nu odată.


7.Unde îţi petreci Crăciunul şi cu cine?
Acasă,cu toată familia.


8.La ce vârstă ai aflat cine îţi lasă cadouri sub brad?
La 7 ani.Prea devreme,nu-i aşa?


9.Împodobeşti tu bradul?
Da.


10.În sufletul tău mai există spiritul sărbătorilor?
Sincer,în adâncul sufletului, mai există acest spirit al sărbătorilor.


Dau leapşa oricui vrea s-o preia.:)
>
Umbra in lumina

Umbră în lumină.[5]

15:12 Raisa
 Capitolul 5:Scrisoarea
Când am auzit cuvintele Mayei am crezut că glumeşte.Nu avea cum să aibă o scrisoare de la Elisa,dacă Elisa era întradevăr moartă.
 -Maya,hai lasă glumele proasate.Zi-mi adevărul.Ce s-a întâmplat cu Elisa?
 -Sarah,ţi se pare că în momentul ăsta am chef de glume?Vi sau nu cu mine să-ţi arăt scrisoarea?
 Robert m-a prins de mână şi dintr-o dată mi-a dat drumul din braţele lui.Am fost în braţele lui Robert,fostul iubit al prietenei mele cele mai bune.Oare era cum se cade să-i fac una ca asta?
 Am urmat-o pe Maya până în faţa casei ei.Era o casă mare,şi luminoasă pe dinafară,dar întunecată pe dinăuntru.
  -Am să aştept aici..e mai bine să..
  -Haide înăuntru,nu e nimeni acasă.
 Am făcut un pas speriată,după care mi-am dat frâu liber nerăbdăari.Maya m-a luat de mână şi am urcat pe scări,până la camera ei.S-a aplecat în genunchi,şi dintr-un cufăr prăfuit(sau cel puţin aşa arăta a fi) a scos o scrisoare,parcă noua de altfel.
  -Citeşte-o,sunt ultimele cuvinte ale Elisei pentru tine.
 Am deschis încet plicul,şi am început,cu greu să citesc scrisoarea:
  ,,Dragă Sarah,
Când vei citi această scrisoare,probabil nu voi mai fi.Dar,să nu cumva să plângi.Ţi-am promis că nu te voi dezamăgi niciodată,nu?AM fost silită să scriu această scrisoare,sub privirle brutale ale ucigaşului meu,care acum e în libertate.Să şti că,ai o misiune foarte grea de îndeplinit.Vreau ca tu,Sarah,prietena mea cea mai bună să descoperi acel criminal care,poate din prea multă ură a luat viaţa cele mai bune prietene ale tale.Nu pot să-i dezvălui numele,am pistolul la tîmplă.Tot ce te rog este ca,atunci când vei citi această scrisoarea să nu plângi.Am încredere că Maya ţi-o va da,am lăsat-o în cutia ei poştală.Te rog,fă asta pentru mine!
                                                                                                           A ta prietenă pe veci,Elisa"
Am rămas încremenită.Elisa a fost ucisă şi silită să scrie o scrisoare,în care,chiar ucigaşul o îndeamnă să scrie acele cuvinte.Numai puteam spune nimic,dar,i-am promis în gând Elisei că ucigaşul nu va pieri în libertate,ci sub gratiile reci ale închisorii.
  -Ei,Sarah,ce vei face acum?
  -Maya,am o promisiune foarte grea, de îndeplinit.
  
>
One Life Woman

Planeta inimii mele.

15:45 Raisa
Sufletul meu va fi mereu o scrisoare anonima.Probabil pentru ca sunt eu mai ciudata,am diferite stari,schimbatoare.De aceea nu vreau sa stie nimeni ca eu m-am nascut intr-un corp care nu mă prea suporta.Oceanul fara de mal al inimii mele poartă zilnic zeci de corabii care se indreapta cstre imensul orient,orient al comorilor.Poate ca şi creierul meu este un adevarat continet in care traiesc şi cresc zeci de neuroni,cu familiile lor.Nu sunt vizibili,dar eu ii simt cum imi controlează fiecare miscare pe care o fac acum.
    Sentimentul tristetii pe care eu o manifest,vizibil de altfel poate fi considerat un vulcan,iar fericirea o mare zbuciumata,cu valuri imense care strapung malul irascibilitatii.Copilul din mine gaseşte de fiecare data o scoica,se bucura,deşi nu e singura din acel ocean,mai sunt cateva sute de mii.Zambetul sunt valurile din marea fericirii,iar sclipirea din ochi scoicile cu care copii se joaca,cautand altele noi.Lacrima este lava care o erupe vulcanul,iar priviriea trista daunele pe care acesta le face.Mereu mi-a fost oferit mult,dar am vrut si mai mult,ca totul sa fie perfect.Sunt perfecţionista,si imi place asta.
     Putem privi viata in mai multe feluri,iar eu astazi am hotarit s-o privesc precum o priveste un copil.O planeta mare,care ascunde in ea multe minunatii pe care doar o viata de om permite să fie descoperite.
   
>
Umbra in lumina

Umbră în lumină [4].

09:26 Raisa
                                     Capitolul 4:Rutina
Eram cu moralul la pamant.Trei zile,iar Elisa nu aparea.Stateam cu televizorul aprins în speranta ca,o sa se afle ceva de ea.Intr-o dimineaţă rece de toamnă,după o săptămână de la dispariţia Elisei,s-a auzit la ştiri că o doamnă care se plimba cu căţelul,în apropierea parcului central a găsit o fată moartă,îngropată.
   Nu puteam să mai vorbesc,să mai mănânc să mai respir.Părinţii ei mi-au dat telefon că au mers la morgă să recunoască cadavrul.Era al Elisei.Mi s-a făcut rău.Ştiam că era doar vina mea că Elisa a murit.Sau poate că nu era vina mea,era a criminalului cu sânge rece care a omorît-o cu o aşa brutalitate.Eram terminată,distrusă.Cea mai bună prietena a mea a sfârşit aşa di cauza neglijenţei mele.Stăteam şi plângeam.Nu puteam face nimic mai mult.
  -Elisa!!Ai spus că nu mă vei dezamăgi niciodată.De ce ai făcut-o acum?Pur şi simplu...de ce?Iartă-mă,dar nu voi putea veni la înmormântarea ta,nu pot să văd asta..te-am iubit Elisa.Erai cea mai mare parte din inima mea.
   Acţiunile se petreceau într-un ritm aşa de lent.Nu m-am dus 2 zile la şcoală.Când în sfărşit m-am hotărât să ies din casă,parcă şi aerul mă sufoca.Trecând pe lângă casa Elisei,îmi aminteam vremurile frumoase mâncând îngheţată sau ieşind la un suc.Ajunsă la şcoală,totţi colegii au sărit pe mine:
  -Sarah,imi pare rău!Să şti că te compătimesc.
  -Parcă v-ar păsa vouă!Nici nu ştiţi ce mult mă doare.
  -Sarah,îmi pare nespus de rău!Să şti,spuse într-un final Michelle cu o voce rece şi subţire.
  -Mai scuteşte-mă!Hai,pleacă cu Dănuţ al tău şi lasă-mă pe mine în pace!
  Îmi făceam loc printre ei şi mă simţeam cuprinsă de milioane de atomi sufocându-mă.Singurul care nu zicea nimic era Robert.S-a ridicat din bancă încet,cu capul plecat,m-a prins de mână si a şoptit:
  -Sarah,dacă aş putea să..
  -E numai vina ta.Din cauza ta Elisa nu mai trăieşte!Dacă nu o părăseai..ar fi..
  -Nu mă critica acum!E prea târziu.
  Neştiind ce să mai fac am izbucnit în plâns.Robert mi-a luat capul în palmele lui,dar nu am apucat să spun ceva,deoarece Maya a intrat ca o furtună în clasă,peste noi doi.
  -Sarah,am găsit o scrisoare de la Elisa pentru tine!
   
    
    
>
Craciun Romani faimosi Romania

Old country,new people.

13:44 Raisa
 Se apropie sărbătorile.Mai avem încă 8 zile până la Crăciun.Cred că toţi ne găsim ceva de făcut acum,mai ales cântăreţii care dau nenumărate concerte pentru a câştiga ceva bani (fără număr,fără număr).Însă,am rămas cu gura căscată când am auzit că Ştefan Hruşcă vine în România doar pentru a da concerte.Ştiu că toţi avem modalitatea noastră de a face bani,but get a life!Zău aşa..Cred că e cel mai bun exemplu pentru ,,Românul fidel".Cred că cu toţii ştim că s-a mutat în Canada.Eii,dar ce s-a gîndit el?S-a gândit ca,de Crăciun să vină în România şi să  îşi umple conturile,după care să plece înapoi de unde-a venit.AŞA NU!
  Spre deosebire de acest ,,român extraordinar de fidel" avem şi oameni cu care să ne mândrim.Exemplu e unul clar şi sigur..ALEXANDRA STAN.Deşi nu mă dau în vânt după muzica de club şi prefer mai mult cântecele simple,dar cu o profunzime de nedescris,această fată m-a impresionat din toate punctele de vedere.A avurt un succes extraordinar cu piesa ,,Mr. SaxoBeat" ,şi se mândreşte cu ţara ei.Mai sunt şi unii români care ştiu să-şi aprecieze ţara,ceea ce e bine,un lucru bun.Ne putem mândri şi cu  tradiţiile noastre de Crăciun au rămas aceleaşi.Atâtea reclame colorate de Crăciun mă fac să delirez..defapt cred că tot ce e pe la tv  te face să delirezi.Cel puţin,Romtelecomul s-a gândit să adauge nişte reclame cu colinde de Crăciun,iar vodafone-ul a încetat cu bebeuluşii.Acum s-au gândit că simţi bucurie şi când primeşti şi când dăruieşti.Mi se pare un gest foarte drăguţ.
   Am scris această postare penru că,în curând vine Crăciunul.Şi,deşi nu aş rata ocazia să plec din ţară,eu o iubesc,pentru că mai există oameni minunaţi care îi vor duce faima mai departe.Dupa cum am spus ,,Old country but new people."
>

Im back in this world.

18:57 Raisa
Salut dragilor!Îmi pare atât de rău că nu am mai scris!Dar am avut o problemă foarte gravă,care nu mi-a mai permis să scriu.Mi-a fost atât de dor..şi în fiecare zi mă gândeam la acest blog.Chiar mi-a fost dor de voi,să stiţi.Ştiu că aţi aşteptat mult cartea care v-am promis-o,aşa că nu o s-o abandonez.Dar din păcate,o să postez un capitol doar odată pe săptămână.Chiar mi.a fost dor,de voi..dar,acum am revenit.Vă rog să mă iertaţi că nu am mai scris nimic.


Raisa.
>
Umbra in lumina

Umbră în lumină.[3]

09:10 Raisa
                         Capitolul 3.Pericol 
În ziua aceea pot să spun că m-am simţit mai mutl decât oribil.Aveam sentimentul că,atunci când Robert venise la mine,făcusem totul ca o trişoare.Şi de ce?Ca să-i satisfac nevoile prietenei mele.Trecuseră doua săptămâni de atunci,iar eu parcă pierdeam din dragostea care o aveam faţă de Robert,în timp ce Elisa putea să spună că era cea mai fericită.Era împreună cu Robert,mai îndrăgostiţi ca niciodată.
   Într-o după-amiază mohorâtă am primit un telefon care m-a şocat.Era de la Elisa,părea distrusă.Ne-am dat întâlnire pe un câm din apropiere şi m-am grăbit cât de repede posibil.Ajunsă în parc,am văzut-o pe Elisa singură,neliniştită şi tristă.
   -Salut,Sarah!Ce bine că ai venit!Am atâtea să-ţi povestesc!
   -Elisa,ce e?S-a întâmplat ceva?
   -Sarah,m-am despărţit de Robert.
   -Dar de ce?
   -Ascultă-mă Sarah.Maya m-a ameninţat că dacă,o să mai fiu cu Robert o să am mari probleme.Şi nu ştiu,părea să vorbească foarte serios.
   -Las-o-n colo Elisa!De când te iei tu după prostiile Mayei?Şti că nu vorbeşte serios.
   -Atât vroiam să-ţi spun.Ne vedem mâine la şcoală.Bine?
   -Elisa,ai grijă de tine.
   -Ţi-am spus,n-o să te dezamăgesc niciodată.
   Ne-am luat rămas bun.M-am îndreptat spre casă neliniştită,aveam un sentiment straniu.Pe chipul Elisei se citea o întristare,o apăsare.Când am ajuns acasă am sunat-o dar,ea nu răspundea.I-am dat 40 de SMS-uri,dar inutil.A doua zi la şcoală nu a fost prezentă la nici o oră şi nu a venit nici la întâlnire dimineaţa.Ceva se întâmplase.Simţeam asta. 
   A treia zi am primit un telefon de la părinţii Elisei.Era dispărută de trei zile,iar eu mă simţeam vinovată.Ce puteam să le spun?M-am întins în pat şi mă uitam în gol.Prietena mea era dispărută,iar eu stăteam cu mâinile în sân fără să fac nimic.Nu puteam bea şi înghiţi nimic.Unde era Elisa?
>
Umbra in lumina

Umbră în lumină [2].

16:59 Raisa
                                        Capitolul 2:Aroganţă
M-am trezit într-o fugă.Pereţii mi se păreau aburiţi de suflul dimineţii iar peştii mei se zbăteau ca şi cum ar fi vrut sa iasă din acvariu si să se sufoce.
   Mi-am luat repde micul dejun m-am îmbracat in hainele care mi-au fost la-ndemână si am fugit repede către casa Elisei.Deja am intarziat 5 minute si cum ei nu ii place să aştepte nu cred ca o voi mai prinde pe acolo.Din fericire se pare că am ajuns la timp.Elisa era îmbrăcată într-o salopetă albastră cu un tricou alb cu dungi negre.
  -Salut Elisa..scuze că am…
  -Nu-i nimic!..Si eu tot acum am ieşit din casă.Nu-ţi face griji.Se pare că ieşirea de ieri ne-a cam obosit.
  Ne-am grabit catre liceu.În faţa clasei stătea Michelle,o fată ciudată şi roscată care nu prea vorbeste cu nimeni doar cu hamsterul ei si cu colegul ei de banca, David.
   -Buna Michelle!Cum mai e treaba?
   -Buna Sarah.Buna Elisa!Se pare ca înca nu a ajuns David şi..
   -Aha..am înţeles.Ne mai vedem la cursuri!Pa pa! spuse Elisa nepăsătoare,dupa care mă trase de mânecă.
  -Elisa,ce-ai paţit?De ce ma tragi de mânecă şi de ce vorbesti aşa cu Michelle?
  -N-am chef de ea..mă plictiseşte.Si nu prea o suport din fire.
   Elisa nu era in apele ei.Ori era geloasă pe Michelle,ori era stresată fiindcă Robert nu o observase încă
  Am hotarat să o urmăresc mai atent şi, in timpul orei de sociologie am fost mai atenta la Elisa decât la profesor.Şi ea la rândul ei era atentă la Robert..care nici nu o băga în seamă.
   După ce ora se terminase,Elisa mă luă de mânecă,de data asta şi mai violent:
   -Sarah,te rog fă-mi o favoare.Nu ma baga in seama pentru moment,dute in bibleoteca si urmareste-l pe Robert.Te rog!
Nestiind ce sa-I spun..mi-am luat ghizdanul si am plecat catre bibleoteca.Elisei ii straluceau ochii se isi dorea foarte mult sa il urmaresc pe Robert..asa ca i-am promis-o.L-am vazut pe Robert stand in fata scarilor si m-am oprit.Il priveam indelung si nu stiam in ce directie s-o apuc,dar dintr-o data si-a intors privirea.                                           
-Ce faci aici Sarah?Tu?Cu cititul..?Niciodata!
-Eh..mai taci!De unde sti tu ca eu nu citesc?M-ai urmarit vreodata?
-Nu..dar..
-Ehee..ai dreptate.Defapt am venit aici pentru tine.
-Pentru mine??
-Exact…am vrut sa te intreb daca..daca sti cumva cum s s sa…
-Cum sa formatez laptopuri?Stiu.
-E-e-exact..Multumesc..atunci..poti veni d-diseara la mine s-sa..
-La ce ora?
-19:50.
  M-am ridicat si am luat-o la goana.Stiam ca m-am facut de ras..dar am facut-o totul pentru Elisa.Dar..acei ochi..imi ramaneau in minte.Zambetul acela siret a lui Robert parea ca un rasarit de soare in ochii mei..parul lui saten fluturand..OF!Ce prostii spun..nu poate sa imi placa de el..el..si ..Elisa..NU!E prea complicat,e prea frumos pentru mine.
    -Ei..?
    -Ei..
   -Ce a spus?
   -A spus ca vine la mine diseara sa imi formateze laptopul.Si tu o sa vi si o sa te prefaci ca nu sti nimic!
   -Inteligento!
  Am intrat amandoua in laboratorul de chimie.Robert statea langa Maya..o fata fitoasa si bruneta de la noi din clasa.M-am asezat la doua banci de el si m-am uitat insistent.Si-a intors capul catre mine si mi-a zambit.Mi-am ascuns privirile uitandu-ma in jos si schitand un zambet ascuns.
    Cum puteam sa ii fac asta Elisei?Cum puteam sa imi placa si mie in acelasi timp de Robert?Nu..nu ii puteam zice..nu puteam sa pierd prietenia cu ea pentru un tip popular care nici macar nu ma baga in seama.
     Cursurile s-au terminat..asa ca eu si Elisa ne-am oprit la un bar sa ne cumparam cate un suc.
     -Vezi..deci..am ramas socata cand mi-ai spus planul tau inteligent!
     -Inteligent?Asta e doar un plan copilaresc si,,
     -Si eu nu m-as fi gandit la asa ceva.
    Am rosit auzind vorbele Elisei si stiam ca ea ma apreciaza pentru asta.Am luat paharele in mana si am mers acasa.
  
>
Umbra in lumina

Umbră în lumină.[1]

09:44 Raisa
                                            Capitolul 1:Un oraş aparent liniştit
Ma numesc Sarah.De când mă ştiu locuiesc în Causton..un oraş al Angliei,liniştit şi mohorât mai tot timpul.Nu se prea comit crime sau jafuri si nici oamenii nu se cearta între ei.Sunt obişnuiţi cu gândul că sunt vecini şi coplanetari în acelaşi timp.În Causton nu sunt prea multe personalităti care să  ne marcheze reputaţia oraşului.Învăţ la liceul national,,James Joyce” si sunt cea mai buna prietena cu o fata pe care o cheama Elisa.E cea mai populară din tot liceul,dar sincer nu aş vrea să fiu în locul ei.Eu..sunt o fată simplă..nici prea săracă,dar nici prea bogată.Părinţii mei..uneori se inteleg bine alteori nu.
     La vârsta de 16 ani,totul e complicat.Chiar şi eu mă simt uneori inutilă pe aici,dar cu ajutorul Elisei văd lumea prin nişte ochi prin care nu am mai văzut-o până acum.Eram la birou,când aud dintr-o dată vocea mamei:
     -Sarah!Elisa a venit sa te vadă!
     -Spune-i sa intre..acum sunt la birou!
 M-am ridicat încet de la ,,masa chinurilor",cum o numeam noi,am închis capacul stiloului pe care il aveam de 3 ani amintire de la Elisa.Mi-am făcut loc printre cărţi,am împins  scaunul în grabă şi m-am dus să deschid uşa.M-am ciocnit cu Elisa si desigur,am început sa râdem in hohote.
    -Buna,Sarah!Ce zici,vi la o plimbare prin oraş astăzi?
   -Elis..nu ştiu ce să zic..am de învaţat..şi şti..
   -Haide Sarah..am terminat eu temele.Când vi acasă promit sa ţi le dau.
  Îmi intinse degetul mic si mi-am dat seama că vorbeşte foarte serios.Mi-am luat rochia mea norocoasă şi am pornit la drum.Elisa mă privea cu aceeasş privire caldă din totdeauna şi parcă  ştiam că avea ceva de spus..si nu vroia s-o faca.
  -Sarah,sti..mie imi place foarte mult Robert.
 Am zâmbit uitându-mă în gol,nu neapărat la ea dar parcă vedeam ochii ei albaştrii.Nu puteam face altceva decât să-i promit că am să păstrez secretul.
  -Promit sa pastrez secretul,Elisa..!
            -Am incredere in tine,sa sti!
       -Stiu ca ai..si de aceea nu te voi dezamagi!
       -Nici eu pe tine,niciodata!
      M-am uitat in ochii ei..simteam cum mi se inmoaie picioarele si aveam senzatia ca ma duc tot mai adanc..ochii ei ma priveau atat de intens!Nu stiam de ce,dar simteam ca o indragesc mai mult decat pe mine,simteam cum inima imi sare din piept atunci cand o priveam si imi venea sa o strang in brate atat de tare!
       -Vino,am sa-ti arat ceva!
       -Ce?Ce este?am spus eu ca si trezita din acest vis real.
       -Am un loc numai pentru noi doua,cand voi fi plecata sa-ti amintesti..
       -Te urmez!
    Mergeam de 10 minute prin padure si nu puteam retine cararile,erau intortocheate si prea lungi.Am ajuns intr-un final.Era un copac,si agatat de o creanga era un leagan.Pe copac scria:Elisa+Sarah=BFF .In jurul nostru era o pajiste plina cu flori,iar cand sulfa vantul petalele se desprindeau si imi atingeau fata catifelata rupta dintr-un  nor.     Elisa parea sa fie emotionata.Obrajii ei albi ca spuma laptelui s-au transformat dintr-o data in niste petale de trandafiri rosiatici.
   -Sarah,acesta va fi locul nostru.Aici vom sta..si ne vom spune visele si..aici vom plange sau vom rade toata ziua,ne vom plange de mila.
  Am inceput sa chicotesc si mi-am amintit de temele la matematica si la anatomie..halal plimbare a mai fost si asta.
 -Elisa,mi-ai promis ca-mi dai temele.Hai sa mergem repede sa le mai pot copia.
  Au trecut 2 ore..am copiat toate temele si am fugit repde spre casa.Mama ma astepta deja cu cina pusa si stiam ca maine incepe o noua zi..                                        
>
Umbra in lumina

Umbră în lumină.Personaje

09:27 Raisa
Personaje:
Sarah Brandom                                                                     
Michelle Kilsmy
          
                                                                                                   


Elisa-Mary Tenison




Maya Ernes

>
Anunturi

Anunţ.:x.O nouă carte.

18:41 Raisa
 Salut lume!Vreau să fac un anunţ destul de important pentru acest blog(staţi liniştiţi,nu scăpaţi aşa repde de mine..:)) ).După câte văd sunt la modă romanele,sau poveştile pe blog..aşa că m-am gândit să vă araăt o carte pe care recent am terminat-o.Aşa că,în fiecare luni,miercuri şi vineri(sau poate şi mai des dacă o să am vreme) o să postez câte un capitol din cartea mea care se numeşte ,,Umbră în lumină" Nu e o carte neapărat tristă,are foarte mult suspans şi acţiune,dar are şi romance,şi mai ales e o carte pentru buni prieteni.Sper că o să vă placă,mâine o să postez imagini cu personajele şi primul capitol,aşa că fi-ţi pe fază;;).
  Incă un lucru:Postările mele vor fi sâmbăta,depinde în ce stadiu stăm cu postarea cărţii.Sper să vă placă şi să o citiţi cu multă plăcere.


P.S:Scuze dacă postările din ultima vreme v-au întristat,sper să nu mai spun lucruri atât de triste pe viitor.:D
>
Heart

Shaping my heart.

17:36 Raisa
 Chiar vrei să mă vezi acum?Chiar nu mă poţi înţelege,de aceea am să-ţi dau un răspuns.Pentru inima mea,pentru forma ei,pentru tot meriţi un refuz,dar nu definitiv.Atâţia termeni necunoscuţi îmi invadează sufletul,şi atâtea cerinţe mă fac să fiu tot mai profundă,directă.Urcând aceleaşi scări,îmbrăţisându-te îmi dau seama că totuşi,nu m-am schimbat deloc.Ochii mei sunt gardienii tăi acum,tă urmăresc indirect şi tot mai apăsat.Mi-as dori ca într-o zi să recunoşti că ai pierdut,dar totuşi nu te vreau învis,nu aici.Probabil că pot ocoli gheaţa,ploaia..dar nu mă îndur s-o fac.Sunt o persoană care ratează multe,care ar putea realiza totul,dar oricât aş încerca ambiţia mea nu învinge niciodată.Folosesc armele din dotare,chiar dacă aş putea să folosesc mai multe,oricât aş încerca..nu pot.Sunt eu,sunt o ciudată..şi toată lumea mi-o spune,dar eu simt că numai aşa pot înfrunta cuţitele care se aruncă spre mine.
   Mereu ai vrut să mă cataloghezi,dar de fiecare dată ai avut o altă părere despre mine.Niciodată nu mă crezi,deşi eu spun adevărul,n-o pot dovedi.Crezi că e aşa uşor să respecţi dorinţele altuia iar el să îţi trântească mereu uşile în nas?AM avut o copilărie pe asfalt,deşi lumea mea a fost în paginile cărţilor.Acum am o viaţă între blocuri,deşi lumea mea e muzica,sufletul care urlă în mine.
   Banii cumpără totul?Cumpără chiar şi sufletul,nu-i aşa?Dar cuvintele ce cumpără?Cumpără doar o atracţie pe moment,care la un timp dispare,iar faptele cumpără încrederea,care e ca un geam.Se sparge uşor,se repară greu.Mereu am spus-o şi am s-o repet:,,Sufletul nu e de vânzare".
>
Immortal

My immortal.

15:43 Raisa
Exişti acum doar în mintea mea.Într-o minte bolanvă,înşelată de aparenţe.Cu ochii plini de lacrimi mă gândesc la ce puteam face mâine.Probabil destinul ne-a adus aici şi ne-a făcut să înţelegem că nu sântem singuri,ne avem unul pe celălat.Poate o lacrimă îmi va şterge obrazul pătat de cenuşă,îmi va lăsa o urmă de imaculat pe faţa mea albă.Stratul de necesităţi dintre noi a dispărut,probabil că de aceea şi tu ai vrut să faci la fel.Norii grei de plumb îmi apasă inima,şi deşi nu îţi închipui,eu sunt mai slabă fără tine,nu am aceeaşi putere de luptă ca la început.
    Parcă totul e blocat,nici eu nu mai ştiu de ce mă aflu aici.Am în spate mereu aceeaşi chitară în care pot să-mi spun ce mi-a mai rămas.Poate doar ea înţelege..e atât de profundă prin sunetele,şi..da,plânge în mâna mea,deodată cu mine.Mereu am încercat să ascund cât mai multe lucruri pentru a nu ieşi în evidenţă într-un mod prost..dar voi putea ascunde vreodată cât de mult..cât de mult ţin la tine?Poate voi încerca să uit..dar nu totul se uită aşa de uşor,iar comunicarea nu se face doar din vorbe ci şi din priviri.Mereu îmi aduc aminte acei ochi zbuciumaţi care mereu fugeau de ai mei,acel zâmbet care se-ascundea sub nişte buze şterse de către radiera creionului..de ce?
     Mă împiedic din nou de aceeaşi sfoară care îmi taie calea,parcă bucurându-se de eşecul meu,de eşecul nostru.Nu sunt o tipă care să tolereze prea multe,dar ştiu să mă exprim aşa cum ştiu eu mai bine,prin cuvinte.Poate că am fost prea aproape de adevăr,dar eu l-am respins,probabil că pe lângă mine se învârt mai multe adevăruri legate în lanţ,şi toate răspunsurile la întrebările mele.Nu am fost mereu la moda,nu am purtat ceea ce purtau toţi,nu am copiat pe nimeni..dar tu ai rămas special.Te aveam,deşi te aveau toţi şi te iubeam..aşa cum te iubeau toţi.Totul s-a schimbat..deşi cântecul compus pentru tine rămâne şi acum..treaz aşteptând ca noi să  îl mai cântăm odată împreună.
>
Confesiuni Music Soul

Mărturisirle unei note muzicale.

08:11 Raisa
 Probabil că ştiţi ce sunt.La suprafaţă sunt o notă muzicală,ceva care e cântată dar şi neglijată în acelaşi timp.Dar în interior sunt altceva,sunt ceva ca voi..numai fără trup,ci doar suflet.Aveam şi trup cândva,dar acesta a pierit..demult,nici nu mai ştiu când,deoarece clipele petrecute pe acest portativ trec pe lângă mine fără să le număr,ci doar să le ştiu prezenţa.Acum,pot privi lumea de altundeva,de undeva de unde nu am făcut-o până acum,dar sunt doar o bulină neagră,sau poate chiar roşie tipărită într-o carte,care îşi povesteşte viaţa şi în ce moduri a trăit-o prin cântec.Probabil că sunteţi curioşi să-mi aflaţi viaţa,deşi mie îmi înjunghie de fiecare dată inima.Sunt acum într-o altă dimensiune,într-un vid infinit şi negru într-un trup de notă muzicală.
  Am fost ucisă..ucisă de către cineva caruia nu i-a păsat de viaţa mea.Şi văd şi acum adolescenţi fără minte care încearcă să-şi ia singuri viaţa,fără un motiv anume.Eu nu ştiam cum s-o mai preţuiesc..aveam nişte părinţi minunaţi,probabil şi eu eram minunată la rândul meu.Acum sunt cunoscută prin căldura pe care o tranzmit,prin cei care cântă cu multă pasiune în fiecare zi.Iubeam lumea,dar acum nu pot să spun acelaşi lucru,ci doar că iubessc ceea ce sunt,fără ca cineva să-şi dea seama că în interiorul meu se ascunde un suflet care era prea tânăr să moară.
    Viaţa mea,a fost una liniştită,deşi moartea a fost una cât se poate de cruntă.Oamenii au sentimente,au lacrimi pentru a plânge,au iubire pentru a duce dorul cuiva..dar eu numai am pe nimeni.Mă am doar pe mine şi pe sunetul din mine,care încă strigă disperat pentru ajutor..deşi uneori aş fi vrut să fiu un porumbel.Iubirea este un lucru mare,îi leagă pe oameni unul de altul,dar acum..iubirea nu mai este la fel.Oare cineva îşi va aduce aminte de mine vreodată?


Din sufletul unei note muzicale,pentru lumea asta mare.
>
Soul

Suflet într-un ecou.

17:28 Raisa
 Când îmi dau seama că totul din jurul meu e spulberat..ce-aş putea face?Mai bine aş rămâne o stană de piatră decât să îndur jigniri şi vorbe fără rost.Mai bine aş cădea împietrită fără suflare decât să rămân slăbită la adresa voastră.Şi totuşi,eu rămân în picioare,cu ochii în lacrimi ascultând remărci şi etichete aruncate aiurea,fără sens.Sunt un suflet într-un ecou al lumii,rămân mereu în urmă fără ca cineva să-şi dea seama de existenţa mea.Sunt aruncată în faţa unei umbre care,mai târziu devine doar atomi pierzându-se fără urmă.Palmele mele sunt reci şi vineţi iar ochii sunt pierduţi în gol,nu spun nimic.Sunt doar o fiinţă printre miile de oameni ce se învârt zilnic în jurul meu.Sunt eu..şi nimeni altcineva,de aceea totul mă face diferită de restul lumii.
  Vulcanul inimii mele continuă să erupă..şi în fiecare minut face victime.Dar oare,cui îi pasă?Important e să le fie lor bine..chiar dacă prin asta,ei mai distrug o speranţă,un vis,o scânteie de lumină care în viitor s-ar putea să devină ceva mai mult.Şanse sunt prea puţine..prea puţine pentru a fi irosite.Dar,dacă spui că înveţi din greşeli...atunci noi de ce le facem din nou?
  S-ar putea să încerci să mă schimbi,şi crezând ca vei reuşi ambiţia te domină.Dar un om nu e doar o jucărie,e ceva mult mai fragil,cu sentimente,nu e tot timpul disponibil să asculte.Acesta e un suflet,un suflet în ecoul omenirii care încearcă să-şi facă mereu loc printre mulţime.Nu-i totul aşa uşor,nu sunt doar o marionetă,deşi mulţi mă consideră asta,dar nu vor avea nici o data satisfacţia că m-au schimbat,deoarece eu nu pot fi schimbată.
  
>
Soul Woman

One missing piece.

16:04 Raisa
Fiecare clipă mă aduce în aceeaşi situaţie în care mă regăsesc zi de zi.Sunt înlănţuită într-un veşnic apus ruginiu de soare şi sunt legată de un joc cu o piesă lipsă.Uneori aş vrea să te-nţeleg,să ştiu de ce mereu strigi după mine,de ce disperarea te poate aduce într-un loc şi mai crunt decât acum.Aş vrea să fumez o ultimă ţigară de vise,dar mi-ar fi prea frică să-mi consum şi ultima rezervă de energie.Simt că paşii mei se întorc singuri înapoi,fără ca eu să-i ghidez sau să le poruncesc ceva,dar ştiu că am o piesă lipsă.Evadez în fiecare zi şi totuşi,revin înapoi de unde am plecat.Se pare că în mine nu se va produce niciodată vreo schimbare.
  Mă plimb pe străzi,iar vântul îmi şopteşte mereu că sunt pustie.Mie mereu mi-a fost frig,deşi altora le era cald,pictez încontinuu suflete de nestemate,iar mâinile mele mereu s-au ascuns în buzunarul de la pantaloni.Fiecare mişcare pe care o fac,se aude ca un ecou învăluit de ceaţă,iar în umbra mea se pot vedea multe,dar oare ce lipseşte?
  Într-un copac,nu sunt două frunze la fel,iar în mine nu sunt trăiri care mă fac să înţeleg în ce joc am intrat.Sinonimele au înţeles asemănător,dar nu sunt la fel.Mereu va exista ceva diferit..şi dacă mă gândesc mai bine,în mine toate lucrurile sunt diferite.

>
Complicated Whatever

Reloaded.

19:02 Raisa
Prea multe cuvinte de spus,prea multe de găsit.Sunt doar eu şi propiul meu corp în care nu mă regăsesc,care nu se potriveşte cu mine.Oricât aş încerca nu pot îmbrăţişa minciuna,nu pot urî adevărul atât de crunt care mereu mă loveşte peste faţă.Şi totuşi,doar eu mă regăsesc în aceste cuvinte?Numai eu sunt singura care nu poate ocoli adevărul fără o minciună lângă el?E mult prea complicat totul prin ochii mei,trăiesc într-o lume a matematicii imposibile a viselor,una fără de rezolvare.Voi reuşi vreodată să spun ,,nu!" indiferent de situaţie?Ahh,atâtea întrebări fără răspuns şi totuşi simple pentru voi.Nu e un lucru uşor să priveşti prezentul aşa clar cum este,uneori nu vrem să-l acceptăm..pentru că e prea dur pentru a spune o revelaţie într-un singur cuvânt.
  Încerc să mă reîncarc şi să mă încarc din nou,cu un alt tip de energie.Doar încerc..dar nu reuşesc.E un lucru prea greu să fiu diferită de la o zi la alta şi e mult prea dureros să vezi că toţi oamenii vor asta de la tine.Uneori nu pot să accept că trăiesc într-o lume aşa de ipocrită..aş vrea să fie totul roz,dar cine nu ar vrea să fie totul aşa?Dar viaţa nu ne ascultă..continuă să ne pună piedică de fiecare dată când reuşim ceva..doar ca să ne facă să ne simţim un nimic...that's all.
  Dependenţă fără necesităţi?Nu..atunci nu se mai poate numi dependenţă.Ar fi mult prea cochet totul..şi dacă totul ar fi roz,noi am fi şi mai egoişti decât acum.Dar de ce să fie totul într-o singură culoare?Aş putea să pun multe întrebări la care să nu găsesc un răspuns..pentru că ele există.Noi pretindem că răspundem,ne acordăm singuri un răspuns care poate fi nu altceva decât o simplă minciună..o scorneală a vieţii.

>
Confesiuni

Confesiuni.

15:00 Raisa
 Aerul rece îmi împietreşte lacrimile care se izbesc moarte de asfalt.Te uiţi la mine rece şi fără nici o urmă de apăsare,iar eu cad într-un colţ izbindu-mă de pereţii lui umezi şi albi.De fiecare dată mă determini să scot un strigăt de ajutor,pe care nimeni nu îl ascultă..mă consideri o nebună care visează la ceva nou şi râde fără nici un motiv.Dar tu ce eşti?Eu te consider doar o piesă de şah,aruncată din greşeală în jocul meu,amestecându-te printre piesele mele.De aceea pot să te şi elimin fără ca tu să mai apuci să zici ceva.
   Eu gândesc cu inima,deşi toată lumea spune că sunt o tipă care nu e cu picioarele pe pământ,care visează în neştire fără a dobîndi ceva anume.Problema nu este la mine,ci la cei care nu pot să mă accepte,care nu văd nimic bun în mine şi care vor să se spele pe mâini ascuzându-şi orice urmă de vionvăţie,aruncând petele asupra mea.Degetul lor nu ezită să se îndrepte spre faţa mea,sau spre vorbele pe care le spun.Dar parcă mie ,mi-ar păsa.Nu le înţeleg gândirea,dar pot să înţeleg de ce mă fac să vorbesc fără rost.Sunt confesiunile fetei visătoare de lângă voi,cea  pe care întotdeauna aţă considerat-o o copilă care nu poate face nimic singură.care plânge la orice palmă luată din răutate..şi da...sunt confesiunile mele.
  Am tot timpul şi tot curajul din lume penru cei care vor să mă împiedice,aşa cum o fac de obicei.Aerul rece care îl suflaţi mă împietreşte,şi nici eu nu mă mai recunosc uneori.Timpul e prea valoros pentru a fi risipit şi clipele prea scurte pentru a fi irosite,de aceea am învăţat să nu le pierd.Aştept doar ca într-o bună zi,totul să revină la normal,doar aştept..
   
>
November Pizza

Hello,November!

14:14 Raisa
Şi uite aşa am ajuns şi în luna noiembrie..ultima lună a toamnei.Ahh,dar parcă doar acum începuse toamna,iar noi ne gândeam doar la ce vom face la începutul ei,la cum o vom primii..acum a început sfărşitul ei.Va trece şi el rapid,ca şi cum nici nu ar fi fost pe-aici...timpul nu ne iartă pe nici unul.
                                                                     
Oricum..de ce ne-ar ierta?Pentru că atunci mulţi dintre noi eram copii..vroiam sa devenim adulţi..să fim şi noi băgaţi în seamă.Acum..că suntem adolescenţi vrem doar ca timpul să treacă mai repde..să vedem ce ne aduce ziua de mâine.La maturitate ne vom dori să fim din nou copii..iar la bătrîneţe..nu ştiu!Aşa că de ce vrem să ne ierte timpul dacă tot noi fugim de el?Suntem de neînţeles dar ce contează?Trăim în România şi asta ne ocupă tot timpul:)


P.S:Noiembrie,dacă tot ai venit..adu-mi şi mie o cutie cu pizza:x:):))



>
Filmul lunii

Filmul lunii octombrie:Titanic.

17:02 Raisa
Salut,salut oameni buni.Sondajul cu filmul lunii s-a încheiat iar voi,majoritatea aţi ales ,,Titanic" ca filmul lunii acesteia.Dacă tot este şi filmul lunii,cred că merită şi un rezumat care să dovedească că merită acest titlu,no?
  Rezumat:În anul 2002,un grup de cercetători ştiinţifici s-au gândit să inspecteze Titanicul pentru a găsi celebrul colier ,,Inima Oceanului" care i-a aparţinut unui rege şi era cheia succesului lor.Ei descoperă într-o cameră aflată în Titanic un seif care pare a ascunde multe indicii valoroase,cât şi ceea ce ei căutau demult,acel colier albastru în formă de inimă.În locul aşteptărilor lor,ei descoperă doar mâl,dar..căutând mai bine,iese la iveală un desen realizat în cărbune al unei femei care poartă la gât acel colier.
  După un timp ei pimesc un telefon în care o bătrână anunţă că ea este femeia din acel desen şi că vrea să le dezvăluie nişte secrete pe care ea le poartă în sufletul ei din tinereţe.Ea le povesteşte cum că,ar fi fost o pasageră pe Titanic dar nu o simplă pasageră ci şi o supravieţuitoare a catastrofei care a ucis mii de oameni.
  Ea îşi povesteşte şi povestea de dragoste alături de Jake,un tânăr sărac care a câştigat un bilet pe Titanic la poker.Ei se cunosc şi se şi îndrăgostesc atunci când Rose,ameţită de dorinţele şi pretenţiile mamei ei,cât şi de iubirea nedorită a logodnicului ei bogat vrea să se arunce de pe punte.Jake o opreşte iar cei doi se îndrăgostesc la prima vedere,creează o iubire profundă şi statornică până la moarte.


Eii,acesta este rezumatul pe care l-am pregătit pentru voi.Pentru cei care încă nu au văzut filmul,sau care vor să-l revadă click AICI .De acum aveţi posibilitatea de a vota filmul lunii noiembrie!Vă doresc o duminică frumoasă şi liniştită,bye bye!!
>
Mask

The Mask.

19:13 Raisa
Eşti un om învăluit de mister,de arta minciunii.Ai mii de feţe pe care le schimbi odată cu vremea,cu fiecare răsărit de soare.Cu fiecare strop de ploaie ucis pe asfalt,inima ta se învăluie în umbră şi continui să minţi.Minţi cu neruşinare,fără să te opreşti stând mereu ascuns sub o altă mască.Nu ştiu cine eşti,eşti un altul în fiecare zi.Vorbele tale sunt irosite în vânt,le spui fără să simţi ceva,fără să-ţi pese.De ce îmi ceri să fiu sinceră când pe tine nici nu te interesează adevărul?Crezi că eu nu pot minţii?Cu toate că pot,eu n-o fac pentru că ştiu că adevărul e făcut pentru a fi spus,nu pentru a fi păstrat în suflet fără ca nimeni să ştie de el.Dar,tu îl ai ascuns după fiecare faţă pe care ţi-o schimbi.Nu eşti o persoană reală,eşti doar un chip cu 1000 de măşti.Adevărul te poate ucide,e arma care te poate doborî,iar minciuna e mama ta.
  Ai fost învăţat să ucizi vise,să le dobori fără nici o mână de ajutor,dar cu mine nu va fi la fel.Nu mă înfricoşează feţele tale,dar mă tem de cât rău vor putea aduce minciunile la care le dai viaţă.Când păşeşti iarba de speranţe se usucă în urma ta,iar norii de vise se fac negrii,vestind o scurgere de lacrimi şi dezamăgiri.Cine eşti?Care ţi-e adevărata faţă?
   Deşi există temeri,ele au fost făcute pentru a fi înfrânte.Nici o teamă nu-mi va călca pe urme şi nici măştile tale nu vor deveni umbra mea.Eşti doar un ecou pribeag care se rătăceşte în urechile mele..câteodată..
>
Blocked Hope

Blocked.

15:51 Raisa
Sunt blocată într-o cutie cu o singură ieşire.Dar încă nu am atins limita care mă poate elibera din ea.Îmi îndrept ochii spre acea gaură şi îmi dau seama că nu sunt singură aici.Mă însoţesc acele scame de zare care se agaţă în părul meu,iar lumina pluteşte eliberăndu-mi ochii de întuneric.Sunt eu şi ecoul meu,care strigă după mine.Dar nu mă simt singură,am încrederea cu mine.Acea încredere că într-o bună zi voi atinge ieşirea.Nu voi rămâne închisă aici pe vecie,ci doar până cineva mă va auzi,până va descoperi această cutie.Sunt între patru pereţi de carton înăbuşit de vise,înăbuşit de fumul gândurilor care mă însoţesc.
  Îmi dau seama că clipele nu sunt o risipă,nu au fost făcute să fie aruncate în vânt,ci să fie trăite.Mă simt altfel în propiul meu corp acoperit cu scame şi cenuşă.Nu mă simt uitată,prăfuită sau aruncată undeva..ştiu că cineva se gândeşte la mine.Visele sunt realitatea mea,cred în ele..ştiu că se vor îndeplini,pentru că ele nu îmi fac rău.Fără ele aş fi incompletă,ele sunt inima mea.
  Nu am fost învăţată să dramatizez şi nici nu o voi face.Drama nu e lumea mea.Însă am învăţat să visez,am învăţat că există câte un colţ de Rai oriunde te-ai afla.Toţi facem greşeli,dar le putem îndrepta.Imaginaţia e o capcană uneori,iar autosugestia poate duce la multe lucruri,pe care noi nu le vrem.Dar de ce să gândim negativ dacă putem să o facem pozitiv?Tot ce vreau e să mă simt bine în această cutie,între aceşti patru pereţi..să fiu mândră că sunt eu.:)
>
Awake One Life

Don't try to wake me up.I'm awake.

15:28 Raisa
 Uneori viaţa-i dură..dar nu pentru mine.E dură pentru cei care nu ştiu să o folosească ca atare.E mai mult ca un puzzle cu 1000 de piese,e un joc limitat care se încheie odată cu plecarea ta din el.Sunt trează într-un somn veşnic,trăiesc în el şi îl simt făcând parte din fiinţa mea.Totuşi,eu încerc din răsputeri să mă agăţ de câte o şansă norocoasă care să-mi deschidă ochii până ce-i voi închide din nou.Există două extreme care mă leagă de această viaţă,de care eu sunt prinsă şi fără de care nu aş putea trăi.De aceea,nu încerca să mă trezeşti,pentru că eu sunt aici,lângă tine şi am ochii deschişi.Nu dorm,ci doar evoluez..evoluez în ceva mai pur şi cu o gândire mai limpede.
  Anii trec pe lângă mine,dar mai am mult de parcurs în viaţă.Cu toate astea,moartea nu ne iartă pe niciunul şi de aceea vreau să fiu cât mai trează,să simt că trăiesc.Nu privesc în viitor,ci mă gândesc doar la prezent.La acel prezent care mă îmbrăţişeză în fiecare dimineaţă,cu fiecare rază de soare care luceşte pe faţa mea.Fiecare oră care trece e încă un dar,că încă mai pot trăi puţin.Fiecare amintire are câte o viaţă în străfundul ei..e magnific!
  Uneori nu înţeleg de ce..dar ştiu că viaţa are greutăţile ei.Fără greutăţi nu am mai aprecia ce avem,aşa suntem noi..oamenii.Ne dăm seama de un singur lucru:că apreciem cu adevărat ceva,numai după ce îl pierdem.Atunci ni se face dor  şi ne dăm seama de adevărata lui valoare,dar lacrimile nu-l mai pot aduce înapoi.
  
>
Dosen't matter Ironnic Woman

Ironic.

09:39 Raisa
Era un apus de toamnă.Ne uitam unul la altul fără cuvinte de spus sau fără atingeri de împlinit,doar privirile ni se întâlneau.Eram încremeniţi unul în faţa altuia şi nu scoteam nici o vorbă..doar ne analizam din priviri.De atunci au trecut milioane de clipe irosite în vânt.Numai avem acelaşi sentiment..acum ne ironizăm.Parcă şi timpul vrea să ne fie aproape în acest joc desprins din acel apus de soare.Ne întâlnim în aceeaşi cameră,dar totuşi e un perete între noi.
  Bălţile se strecoară prin găurile asfaltului,iar pietrele alunecă odată cu nisipul spre o nouă lume dar eu rămân aici uitându-mă la ele.Pot să deschid uşile viitorului meu dar încă nu am găsit cheia cu care să le închid.Nu sunt o tipă ciudată,ci doar o tipă realistă,ironică.Visele mele există,dar vreau să le transform în realitate,nu vreau să le las plutind doar în capul meu,atunci ce rost ar mai avea?Privesc viaţa ca pe un test,pe care trebuie să îl trec cu bine,cu o notă de trecere.
  Nu stăruii asupra mea,nu are rost să încerci să mă schimbi sau să îmi porunceşti ceva.Nu eşti tu regele meu,şi nici eu nu sunt sluga ta.Suntem doar doi oameni cu sentimente diferite unul faţă de celălalt.Tot timpul ţi-ai permis multe cu mine,pentru că eu te-am lăsat.Dar de azi nu mă mai interesează ce faci,dar cu mine îţi vei permite doar două lucruri:o şoaptă şi o privire.
>
Soul

Soul Machine.

10:10 Raisa
Încerc să merg mai departe,dar mă blochez.Stau pe loc,fără nici un gând,doar cu o apăsare pe suflet.O apăsare că te-am lăsat să pleci.Acum te-am lăsat în urma mea,dar totuşi tu mai bântui în sufletul meu .Nu mi-e teamă de trecut,dar mi-e teamă să nu cad din nou în el.Fiecare clipă mă apasă din ce în ce mai tare,iar prezentul parcă mă goneşte ştergându-mi orice urmă de existenţă.
   Aş putea să fiu ce vrei tu,dar eu nu vreau.Nu sunt acea persoană care să se schimbe în funcţie de pretenţiile altuia.Nu te-am ascultat,te-am lăsat să pleci..şi îmi pare bine.Uneori sunt de neînţeles,dar e mult mai bine fără tine.Acum nu mai sunt încărcată de jigniri şi vorbe spuse fără rost.Voi merge mai departe şi fără tine,în acel loc care mi l-a rezervat viitorul.Nu regret nimic şi nici nu voi regreta trecutul.El rămâne scris,acolo,undeva într-o carte care există numai în mintea mea,pe care am scris-o eu..cu propiile fapte.
  Degeaba insistă această apăsare să mă domine,e doar un sentiment trecător,ca acea ceaţă de dimineaţă,care se retrage parcă fiindui frică de lumina soarelui.Nu încerca să mă opreşti,pentru că nici eu nu voi încerca să ezit.Nu mai stau pe gânduri,mi-am ales singură această cale.
   Fiecare are câte o apăsare,dar sufletului nu poţi să-i porunceşti.El e doar acolo,înaăuntrul tău,şoptindu-ţi zi de zi câte o alinare care te face să priveşti cu mult curaj ziua de mâine.
>
Dreams Sky

Vis de octombrie.

14:55 Raisa
Nu ştiu ce să mai spun..gândurile mele sunt prea ameţitoare.Inhalez un aer prea sec..prea lipsit de viaţă.În jurul meu totul e prea pustiu,ziua devine noapte iar stele sunt acoperite de grămezi de plumb plutitor.Picăturile de ploaie nu mai spun nimic..doar cad încontinuu şi cu prea multă violenţă..e un vis de octombrie.
  Vezi oameni alergând,furioşi din cauza maşinilor care îi stropesc..parcă şi apa cade prea lent..e o atmosferă moleşitoare.Gândurile mele se încurcă,nu mai ştiu să zic nimic..doar că e toamnă şi frunzele au părăsit copacii,transformându-i doar în nişte trunchiuri goale,fără viaţă.Ameţesc,nu mai ştiu unde sunt..iar sentimentele mele îşi fac găuri pentru a ieşi la suprafaţă.Toţi porii sufletului sunt acum mai trişti,mai subţiaţi..totul e la fel.Atmosfera declanşează milioane de bombe cu stropi de apă,iar ploaia se revarsă,parcă cu mai multă rapiditate ca la început.Doar ea vorbeşte,ne anunţă că soarele nu va ieşi curând,iar ele ne vor lovi în continuare violent şi amăgitor.
    Trezeşte-mă din acest vis amăgitor de octombrie,când toate frunzele devin una cu pământul.Privirile mele se pierd în golul amărăciunii,iar frunzele se despică odată cu adierea vântului.Totul e la fel,dar nu mă abţin să spun ,,Zâmbeşte,mâine poate fi mai rău"
>
One Life Soul

Scenă.

14:41 Raisa
Viaţa asta va rămâne o scenă dominată de teatrul sorţii.Uneori eşuezi,iar alteori te ridici plin de glorie,însă viaţa va lupta cu tine însăţi.Şi mă simt o marionetă aruncate prin toate părţile pentru un biet rol,iar soarta mă conduce cu firele ei buclucaşe.Sânt o mică fiinţă care visează să ajungă ceva mai mult.De ce uneori viaţa trebuie să fie aşa dură?Pur şi simplu..de ce?
   Când am senzaţia că mă ridic,cad din nou în aceeaşi situaţie de până acum..şi cu toată dorinţa mea nu reuşesc să o înving.Scena vieţii mă aşteaptă pentru încă o capcană întinsă de mârşavele fire ale sorţii.Camerele şi luminile destinului mă fac să ameţesc şi să cad din nou jos,la pământ dar şi să mă ridic gândindu-mă că nu se sfârşeşte aici.Deşi soarta e dură,iar viaţa e atât de crudă,eu am o putere în mine care mă face să merg mai departe..să nu mă dezamăgesc pe mine însumi şi pe cei care cred în mine.
    Personajele din scenă mă privesc cu ochi mari..iar eu rămân mută sub o mască pe care nici eu nu o înţeleg..de ce o am pe faţa mea?Sunt vedeta propiului meu film şi nici măcar nu ştiu unde mă aflu,de ce sunt aici?Ştiu doar că am lângă mine o grămadă de oameni care nu vor să-i dezamăgesc şi care speră la mai mult..dar eu...nu ştiu de ce sunt aici.
    Viaţa uneori poate să dea lecţii dure dar,deşi pare atât de complicată e doar un lucru simplu:o viaţă care merită trăită.
>
Pictures

Talking pictures.[1]

14:45 Raisa
Numai trebuie să spun nimic..ele vorbesc.:)
                                                                      
                                               
                                           
        
This is it.Post by Raisa.:)                                   

Formular de contact